marți, 2 martie 2010

eu cand vreau sa fluier…

fluier.


in cheia fa
prima oara cand ma amintesc fluierind a fost la scoala, intr-a patra, sa fi fost ultimele note pentru incheierea mediilor, tensiunea ca nu vreau sa pierd locul unu, aproape castigat. aveam zece ani si nu asteptam nimic de la vacanta. primesc extemporalul corectat la muzica. 9. pentru ca am gasit o solutie ”altfel” de a completa portativul pana la masura doi pe patru (o pauza muzicala, in locul notei muzicale de aceeasi durata m-a costat un punct din nota, cine eram eu sa dau o solutie originala? intr-un timp in care invatatorul era suveran, eu ma trezii sa spun ca ma consider nedreptatita. sa te tii ancheta, doamna invatatoare a oprit toata clasa ca martor la erezia mea, de a-i fi contestat sentinta. aceleiasi invatatoare aveam sa ii iau apararea intr-a opta, cand o excludeau din organizatiile politice ale scolii dupa ce se aliase miscarii transcedentale

bemol.
in liceu am indraznit sa intreb cu ce drept ne amestecam in viata privata a unei colege precoce, care se pregatea sa se marite cu un cetatean strain si sa paraseasca romania socialista; mica pecete de nesupunere la dosar (plus al parintilor), cu piederea oricaror perspective de a primi viza de iesire din tara si urmatoarea pe lista de excluderi

staccato
membra a bodului executiv, intr-o organizatie ctitorita romaneste in economia emergenta, cu succes de val si decizii luate arrogant-dupa ureche. spun ce cred, arat ca sunt platita sa gandesc si nu sa cant ode conducatorului iscusit. dar ce cor, cata armonie in vocile din jurul meu! imi amintesc de copilarie, cand de balet eram solista trupei de balet. aceasta interpretare de partitura scurteaza durata de sedere in companie la jumatate.


forte
people learning development. ce le-o trebui unora progam corporatist de coaching in malta, cand se simt amenintati de orice persoana care gandeste liber in romania? la ce-o bun hr management - ”instrument de stanga intr-o organizatie de dreapta”? doar intreb. retoric. lipsa de autenticitate in leadership, trambitatul principiilor goale si teama vadita de inititativa si intraprenoriat casca o prapastie greu de trecut intre individ si organizatie. cand e mai jignitor – cand iti pierzi viata asculti cuvinte false ori cand faptele le infirma? ce poti face aici? oferi o alta perspectiva, rupe panza de paianjen, taia o fereastra, rasadi o floare, da incredere celor la o seama cu tine…

largo
de la intrapreneurship, la entrepreneurship
spatiu acustic nou, cu rezonanta inalta
intensitate, timbru si culoare nealterate

am sa mai fluier. de admiratie. pentru gesturi mici sau lucruri mari. angela gheorghiu la covent garden. adina nitescu la opera bastille. florin serban. in biserica. niciodata a paguba

2 comentarii:

  1. genial! eu de ce n-am vazut articolul pana acum? si de ce n-am aflat ca ati fost solista-balerina? se explica multe! vreau si eu sa invat sa fluier...

    RăspundețiȘtergere
  2. Toti facem cateceva cand vrem.Necazul este ca vrem.Cu asta ne ocupam mai toata viata.Altii scot bani din "explicarea" acestui fapt, vezi NLP, etc.Daca revenim incet incet la lucrurile normale, adica un Platon, un Aristotel, daca vedem ce are de spus Kant despre ratiune,daca ne starneste curiozitatea, incapatanarea ca care spiritualitatea se preocupa de cateva mii de ani de conceptul numit "dorinta", poate ca......Eu cand vreau sa nu mai vreau, nu mai vreau ! Deci vreau..

    RăspundețiȘtergere