luni, 23 noiembrie 2009

Sunt mama tuturor copiilor de 9 ani!



robert este colegul si prietenul fiului meu. robert e un mic campion de karate, mic de noua ani. intr-o seara, in care mi s-a strans stomacul, cum mi se strange de fiecare data cand ma suna doamna invatatoare- iar a facut prislea ceva la scoala, aveam sa aflu ca bunul prieten si coleg robert al fiului meu a fost operat pe creier, si ca are cancer. scurt. se invarte pamantul cu tine cand ti se da o veste din care nu ai cum scapa, oriunde te-ai duce, cand e intorci ea e tot acolo, prezenta stridenta, neinvitata, in mintea si sufletul tau, trepanandu-ti existenta, daramandu-ti si bruma de certitudine ca macar ei, copiii nostri ar putea fi nemuritori; doar de-asta muncim din zori pana in zori, de asta le sarutam visele, pentru asta ne acceptam conditia de muritori - fiecare clipa pe care ne-o refuzam noua e pentru ca ei sa aiba mai multe clipe, strangem zestre de clipe sa le ajunga pentru ca noua nu ne-a fost de ajuns;
conversatia s-a intrerupt de trei ori, dar de fiecre data, la reluarea firului, gandurile mi se incalceau si tot ce am inteles e ca nu am unde ma ascunde; mesajul doamnei invatatoare, profund marcata de nenorocirea care ne cuprindea, era clar: micul robert are nevoie de multi bani, pentru ca dupa operatie, sa mearga la tratament intr-o clinica privata, in strainatate;
desi nu ma credeam in stare sa trimit clasicul email cu sanse mari sa ajunga in junk sau sa fie sters inainte de a fi citit, acum stiu ca orice demers cat de mic, si orice suma, ii vor fi de ajutor;
strangem banuti multi pentru analize si tratament intr-o clinica austriaca, luptam cu boala, ii redam voia buna si zambetul. pentru robert, cu un gand bun.
astazi sunt mama tuturor copiilor de noua ani...
facem site despre ce te invata copilul tau, cu scop umanitar, pentru ca robert sa aiba parte de cel mai bun tratament si sa ajunga intr-o zi sa invete de la copiii si nepotii lui... https://sites.google.com/site/zambetpentrurobert/home

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu